vineri, 24 septembrie 2010

Toamna poliţiştilor nemulţumiţi

24 septembrie 2010. A venit rândul poliţiştilor să protesteze în Piaţa Victoriei împotriva măsurilor de austeritate impuse de guvernul condus de Emil Boc, cu consimţământul preşedintelui Traian Băsescu.

Liderii din cadrul sindicatului poliţiştilor îl acuză pe Traian Băsescu de faptul că nu respectă Constituţia ţării şi că este preşedinte doar pentru camarila politică.
Un lider al protestatrilor declara răspicat că la ora actuală caracatiţa mafiotă a penetrat sistemul şi este coordonată, citez "de sus de tot", astfel încât unui poliţist îi este practic imposibil să destrame o reţea de traficanţi de alcool sau ţigări.
De asemenea, fără protecţie din partea legii integritatea poliţiştilor care lucrează sub acoperire este pusă în pericol. Dar nu numai a lor, ci şi a familiilor lor.Protestatarii cer stoparea disponibilizărilor, menţinerea vârstei şi a criteriilor actuale din legea pensiilor, plata integrală a activităţii prestate, deblocarea finanţării sistemului.
Toate acestea şi încă multe alte nemulţumiri au făcut ca circa 6000 de poliţişti să iasă în stradă şi să "amendeze" prin proteste întreaga clasă politică, dar mai ales pe preşedintele ţării. Sindicaliştii s-au întors cu spatele la sediul Guvernului în semn de "respect".

În jurul oreleor 13.30 protestatarii au ajuns în faţa Palatului Cotroceni unde au aruncat cu şepcile de poliţist şi PET-uri în curtea Palatului. Preşedintele, ca şef al CSAT, nu a decis să intre în dialog direct cu protestatarii. Zeci de jandami au păzit porţile Palatului Cotroceni. Dacă lucrurile vor degenera sunt pregătite chiar şi tunuri cu apă pentru împăştierea protestatrilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu