duminică, 31 octombrie 2010

Cărtărescu: Ponta e cel mai prost demagog al PSD-ului

Mircea Cărtărescu (editorial Evenimentul Zilei) "Un costum gol în fruntea mulţimii": "Căci nu ştiu, în acest moment, să avem un guvern, nici nu ştiu să avem un popor. În acest moment nu avem nimic, nici în instituţiile statului, nici în stradă, nici în sediile partidelor, nici în ambasade, nici în creiere, nici în frigidere. Niciodată, dar absolut niciodată în istoria acestei ţări neantul cioranian n-a fost mai desăvârşit, mai fără speranţe.
(...) "Două nimicuri, cel din parlament şi cel de pe stradă, s-au reunit ieri într-o imagine emblematică pentru golul istoric în care trăim. L-am văzut pe copilul bătrân Ponta, acest produs nesărat al nomenclaturismului la a treia generaţie, acest nepot al lui Iliescu şi fiu al lui Năstase, conducând mulţimile ca un Coriolan Drăgănescu în cea mai tâmpită montare după Caragiale făcută vreodată. Ponta înconjurat de huliganii Stelei - iată noua imagine a noii revoluţiuni."
(...) Este de neînţeles cum PSD-ul însuşi îl rabdă pe Ponta în fruntea lui, afară numai dacă nu-l cred un inofensiv om de paie al puternicilor din umbră.
(...) În "Omul invizibil" vezi un costum fără nimeni în el care se mişcă şi vorbeşte. Te uiţi pe mâneci: nimic. Te uiţi prin gaura gulerului: nimeni. Ăsta e Ponta, un costum gol în fruntea unui partid de coropişniţe."
Victor Ponta îi răspunde lui Mircea Cărtărescu tot în Evenimentul Zilei: "Fiecare are dreptul la o opinie. Eu, spre deosebire de Traian Băsescu, am reuşit să termin de citit o carte a domnului Cărtărescu"”

vineri, 29 octombrie 2010

S-a dus Paul în cerul apelor

Caracatiţa Paul, creatura mării cu opt picioare, oracolul din timpul Campionatului Mondial de fotbal din Africa de Sud, a murit în această dimineaţă, anunţă, cu tristeţe cotidianul german Bild.

Caracatiţa Paul a devenit celebră după ce a nimerit toate rezultatele meciurilor de la Mondialul din Africa de Sud.
Specialiştii au decretar: A murit din cauze naturale.
Deşi a prezis inclusiv înfrângerea Germaniei în semifinala cu Spania, nemţii sunt trişti din cauza dispariţiei caractiţei Paul.
video

miercuri, 27 octombrie 2010

Moţiunea de cenzură nu a trecut

În ciuda tuturor eforturilor făcute de opoziţie (PSD-PNL-PC), alături de centralele sindicale, moţiunea de cenzură nu a trecut. Puterea a demonstrat că este tare pe poziţii. Niciun parlamentar din arcul puterii nu a mişcat în front. Guvernul Emil Boc a repurtat o victorie. Practic prin eşecul moţiunii se poate spune că guvernul a primit un vot de încredere. Asta nu înseamnă automat că pentru România vin vremuri mai bune.

marți, 26 octombrie 2010

PDL face tot ce poate ca să împiedice sindicaliştii să iasă în stradă

Primele maşini cu sindicalişti au fost deja oprite din ordinul lacheilor PDL din teritoriu. Aşa înţeleg ei să împiedice sindicaliştii să vină pe 27 octombrie la Bucureşti la un miting de protest, cu ocazia votării moţiunii de cenzură. Un lider de sindicat (Cartel Alfa) din Arad declară că au fost deturnate din drumul lor către Bucureşti două microbuze. Au fost trase pe dreapta într-o parcare din Păuliş, jud. Arad.
video

luni, 25 octombrie 2010

Violenţe în Harghita

Situaţie tensionată într-o localitate din Harghita, unde un conflict mai vechi a explodat cu violenţă. Gospodăria unor romi, acuzaţi de vecini că fură ţi nu muncesc, a fost incendiată, iar proprietarii susţin că au şi fost bătuţi în acest atac.
video

duminică, 24 octombrie 2010

Fostul mare fotbalist Marcel Răducanu, are grave probleme de sănătate

Fostul mare fotbalist Marcel Răducanu are grave probleme
de sănătate la coloană şi speră să nu fie nevoie să se opereze. Fostul jucător al Stelei abia se mai poate mişca. Medicii încearcă să-l trateze prin tot felul de proceduri, pentru a evita astfel o intervenţie chirurgicală la nivelul coloanei, potrivit Click.
"Încerc totul pe cale medicamentoasă, pentru că altfel e de rău. Dacă ajung la cuţit, risc să rămân paralizat. Mi-e o frică de astea de nu-ţi spun! Încerc tot felul de unguente şi calmante...să vedem, poate îşi fac efectul. Că nu mai suport durerile astea", spune Răducanu.

Ambasadorul SUA se ţine de glume

" Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani", de la Pro TV, că: "Serviciile dumneavoastră de informaţii, pot spune că sunt profesioniste şi apolitice. Sunt şi foarte competente, ceea ce este important şi de aceea relaţiile noastre sunt atât de strânse ". În cadrul aceleaşi emsiuni Ambasadorul a constatat o îmbunătăţire în funcţionarea forţelor de ordine, de la venirea sa în postul diplomatic de la Bucureşti.
Domnul Anbasador ori este prea nou venit pe aici, ori nu înţelege nimic din ce se întâmplă în România, ori doreşte să facă numai declaraţii politice rupte de realitate ca să-i facă plăcere lui Traian Băsescu. Poate a dorit să facă o glumă şi atunci se explică totul.
Crede domnia sa că-l ia vreun român în serios când îl aude cum declară că serviciile secrete sunt apolitice sau că forţele de ordine (câteva dintre ele şi-au aruncat recent caschetele şi au scandat "Ieşi afară, javră ordinara!") şi-au îmbunătăţit activitatea. Numai dacă ne gândim la dotarea poliţiei, poliţiei comunitare, a jandarmilor şi a forţelor ce asigură paza la penitenciare şi ni se face părul măciucă în cap.
Hai să fim serioşi, domnule Ambasador. Mai ieşiţi prin lume, nu vă uitaţi numai în gura lui Băsescu, mai colindaţi ţara, mai staţi de vorbă cu românii şi atunci veţi afla care-i adevărul.

Se întâmplă şi la case mari

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a povestit, duminică, la Pro TV, cum în Senatul SUA s-a adoptat, din greşeală, o lege care conţinea dispoziţii contrare intenţiilor iniţiatorului proiectului, acest fapt fiind constatat abia după aprobarea documentului. Preşedintele nu a promulgat legea şi a returnat-o Senatului.
Şi în Parlamentul României s-a întâmplat recent o semenea "greşeală". Ce nu pricepe americanul este ca "greşeala" pedeliştilor era în favoarea poporului român. Şi aşa trebuie să rămână!
Americanii din "greşeală" în "greşeală" au ajuns jandarmul lumii, principala forţă politică şi economică, pilonul principal al democraţiei şi tot din "greşeală" au pus primii piciorul pe Lună. Aşa da, să tot greşeşti.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Adiran Mutu riscă închisoare epntru vătămare corporală

Adrian Mutu a bătut un ospătar într-un local din centrul Florenţei, în noaptea de vineri spre sâmbătă, bărbatul lovit de român urmând să aibă nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale.
În momentul în care Poliţia a ajuns la locul incidentului, Adrian Mutu nu se mai afla acolo. Ospătarul, un albaney din Kosovo, a depus plângere împotriva fotbalistului.
Conform legislaţiei italiene Mutu riscă închisoare de la 3 luni la 3 ani. Fanii italieni au reacţionat imediat şi i-au cerut lui Adrian Mutu să se lase de fotbal. Iată ce scria un fan: "Aceştia sunt oamenii care ne-au făcut să ne săturăm de fotbal. Mutu ar trebui să se întoarcă în România, ar fi bine pentru fotbal".
Ne mai mirăm oare de ce nu ne suportă lumea civilizată din Europa? Ne mai mirăm de ce ne huiduiesc sau ne ocolesc toţi când aud că suntem români? Mulţumim, Adrian Mutu pentru palma pe care ne-ai tras-o!

Pedeliştii gafează din nou

Parlamentarii PDL au intrat în vrie rău de tot. Parcă le-a luat Dumnezeu minţile. Sunt pafarişti rău de tot.
După ce şi-au dat cu tezla între picioare votând alături de Opoziţie scăderea TVA-ului la 5% la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor sub 2000 de lei (contrar programului de guvernare şi convenţiilor stabilite cu FMI), pedeliştii au comis-o din nou. De data asta au votat calendarul propus de Opoziţie la moţiune.
Guvernul dorea ca angajarea răspunderii pe Legea educaţiei să aibă prioritate, dar parlamentarii PDL au votat exact invers potrivit stenogramei Birourilor permanente reunite de luni 18 octombrie.
Traian Băsescu le poate îndrepta prima gafă nepromulgând legile şi retrimiţându-le la reexaminare. Pentru cea de a doua gafă întreaga conducere a PDL din Camera Deputaţilor şi Senat ar trebui să-şi dea demisia de urgenţă şi să părăsească scena politică. Au demonstrat că sunt nişte inconştienţi care nu au habar care-i rostul lor în Parlament.

marți, 19 octombrie 2010

Risipitoarea Elena Udrea

Când românului i se cere să strângă tot mai mult cureaua pentru a depăşi perioada de criză, Elena Udrea, falsa blondă din ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, îşi permite să arunce pe fereastră 120 de mii de euro pe un manual de brand turistic şi pe broşuri prin care să promoveze brandul turistic al României.
Pentru controversatul brand turistic (frunzuliţa cu bucluc) s-au aruncat pe apa sâmbetei alte câteva sute de mii de euro.
Finanţarea celor două proiecte este asigurată de la bugetul MDRT pe anul 2010, capitolul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN), Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)". Valoarea estimată pentru realizarea broşurilor este de 95.000 de euro, fără TVA, echivalentul a aproximativ 408.500 de lei, fără TVA, iar pentru realizarea Manualului de brand turistic, valoarea estimată este de 5.000 de euro, fără TVA, echivalentul a aproximativ 21.500 de lei, fără TVA.

Declaraţie în Parlamentul European pe tema fraudei din Parlamentul României

Socialiştii Daciana Sârbu, Ioan Enciu şi Cătălin Ivan au purtat luni, în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European (PE), tricouri albe inscripţionate cu mesajul "80 # 170 Romanian Parliament disolved by FRAUD" ("Parlamentul român, dizolvat de fraudă") şi i-au pus în temă pe colegii din celelalte 26 de state membre ale Uniunii Europene (UE) cu cele petrecute la controversatul vot pe Legea pensiilor. "Preşedintele Camerei Deputaţilor, una dintre cele două Camere ale Parlamentului României, a numărat cei 80 de deputaţi aflaţi în sala de şedinţe şi a anunţat că rezultatul este de 170", a explicat Daciana Sârbu în plen.

Sursa: www.jurnalul.ro/

luni, 11 octombrie 2010

Traficanţi de droguri prinşi la Giurgiu


O reţea de traficanţi de droguri a fost destrămată, sâmbătă (9 oct 2010), după ce poliţiştii au găsit două kilograme de heroină într-o maşină pe care doi dintre membri încercau s-o introducă în ţară.Drogurile erau procurate de la o altă grupare din Bulgaria şi urmau să fie distribuite consumatorilor din Bucureşti. Reţeaua românească era formată din 11 persoane, toate din Capitală, cu vârste cuprinse între 27 şi 67 de ani.
Acţiunea de prindere a traficanţilor s-a desfăşurat în urmă cu două zile, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. Doi bărbaţi încercau să intre în ţară cu o maşină «burduşită» cu droguri, cărţi de identitate false, bani şi materiale folosite la porţionarea, ambalarea şi consumul stupefiantelor. Heroina era ascunsă în două pachete de câte un kilogram, în filtrul de aer al maşinii.

Câtă vreme Roberta Anastase prezidează, opoziţia (PSD - PNL) refuză să participe la lucrările Camerei Deputaţilor

Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor a început, luni (11 oct. 2010), cu o ceartă între reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei, după ce preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a venit la prezidiu pentru a conduce lucrările, liderii PSD şi ai PNL solicitând ca şedinţa să fie condusă de altcineva.
Decizia are la baza prestaţia Robertei Anastase la precedenta şedinţă când în mod voit a numărat voturile deputaţilor PDL şi aliaţii săi astfel încât legea pensiilor sa poată fi votată. După retragerea PNL şi PSD din Camera Deputaţilor şedinţa trebuia suspendată deoarece nu mai exista cvorum. În asemenea condiţii, în mod fraudulos, Roberta Anastase a numărat voturile exprimate cu mult peste cele reale. La 80-90 de voturi exprimate, Roberta a numărat constant peste 176.

vineri, 8 octombrie 2010

Noul preşedinte al PDL Giurgiu este un latifundiar

S-au încheiat alegerile pentru preşedinţia filialei Giurgiu a PDL. Câştig de cauză a avut secretarul de stat Marin Anton, în dauna fostului preşedinte interimar deputatul Bogdan Cantaragiu, căruia de acum i se pot deschide drumurile către DNA, alături de deputatul Dan Păsat. Ultimul acuzat de procurorii de la DNA de şantaj şi ameninţare la adresa unor primari din judeţul Giurgiu cărora le solicita diverse lucrări pentru firmele sale. Dacă vreunul îndrăznea să mişte în front era iute pus la punct de haidamacii aduşi de Dan Păsat.
Conform declaraţiei de avere, preşedintele ales al filialei din Giurgiu este un om realizat financiar. Deţine circa 2 milioane de mp de teren în diverse judeţe, case în Bucureşti, conturi în bancă în lei şi valută, bijuterii şi obiecte de preţ, cum ar fi tabloruri. Marin Anton a fost administrator la RAFO Oneşti. Acolo l-a cunoscut pe Theodor Stolojan cu care a pornit la drum să construiască PLD-ul, ca mai apoi să se integreze şi el în PDL.

joi, 7 octombrie 2010

Prinţul Paul de România, ameninţat cu executarea silită


Curtea Supremă din Anglia cere judecătorilor români să-l execute silit pe prinţul Paul pentru o datorie de aproximativ 2 milioane de euro, scrie Adevărul. Magistraţii englezi au decis ca prinţesei Lia şi soţului său, prinţul Paul de România, să le fie indisponibilizate proprietăţile din Anglia, din Ţara Galilor şi din România.
Înarmat cu sentinţa obţinută în Londra, Marco Houston a angajat un executor judecătoresc bucureştean care să-i recupereze banii. Acest proces este o premieră pentru magistraţii români, nemaiexistând până în prezent vreo solicitare în acest gen de la aderarea României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, mai scrie Adevărul.
Marco Houston, editorul publicaţiei „Royalty Monthly", a fost dat în judecată pentru calomnie, în anul 2004, de către principele Radu, ginerele regelui Mihai al României. În iulie 2010, procesul s-a încheiat, după ce Houston şi-a cerut scuze în instanţă şi a admis că acuzaţiile din articol sunt neadevărate şi nu ar fi trebuit publicate niciodată, potrivit Realitatea.net.
Contactat ieri de ziarul „Adevărul", Prinţul Paul de România a precizat - prin vocea purtătorului său de cuvânt Carmen Ştefan - că, „dimpotrivă, Marco Houston datorează Alteţei Sale Regale Prinţul Paul al României suma de 2.018.568 de lire sterline, în baza unui contract de împrumut autentificat de către notarul public John Bower din Londra în data de 8 octombrie 2007".
Sursa: http://www.romanialibera.ro/

Vot ruşinos la Curtea Constituţionala a României/ S-a validat hoţia

După o pauză de o săptămână judecătorii de la Curtea Constituţională a României au decis asupra Legii pensiilor, promovată de pedelişti şi aliaţii lor în Camera Deputaţilor printr-o frauda de proporţii.
Decizia Curţii constutuţionale este în favoarea acestei legi, considerând-o că nu încalcă, în ansamblu sau pe capitole, Constituţia României. Decizia survine în momentul în care Parchetul o audiază pe Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, cu privire la contestaţia depusă de PSD, prin care este acuzată de fraudă. După cum se stie în timpul dezbaterilor şi votări pe capitole, apoi pe ansamblu, nu s-a întrunit cvorum după părăsirea sălii de către opoziţie. Din acel moment, deşi în sală se aflau mai puţin de 100 de votanţi, Roberta Anastase şi mâna sa dreapta Sever Voinescu - Cotoi numărau 172-176 de voturi în mod constant.
În ciuda protestelor de stradă, ale sindicatelor, patronatului şi ale societăţii civile în ansamblul său, judecătorii supremi au decis că nu se încalcă legea fundamentală, deşi, aşa cum precizam, ea a fost adoptată în Camera Deputaţilor printr-o fraudă de proporţii dovedită. Dar asta nu i-a împiedicat pe cei 5 judecători să nu o promoveze spre promulgare Preşedintelui Băsescu, care de acum are o scuză beton pentru a o promulga.
Scorul înregistrat la CCR a fost 5-4 în favoarea legii. Judecătorul care a înclinat balanţa a fost Ioan Predescu. Rugat să-şi motiveze decizia, Predescu a declarat presei că nu este obligat să dea socoteala cuiva pentru deciziile sale luate in CCR. Jucătorii de la CCR sunt numiţi pe criterii politice. Judecătorul susţinut de UDMR a votat împotriva acestei legi, considerând-o că încalcă prevederile Constituţiei.
UPDATE:
TRAIAN BĂSESCU va retrimite legea spre examinare în Parlament, dar nu pentru că s-a votat fraudulos ci pentru că: "Sunt un susţinător fără rezerve al egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi, dar şi al egalităţii de tratament nu pot să nu analizez realităţile socio-economice, şi să constat că femeile au o situaţie mult mai grea decât bărbaţii", a spus, astăzi, Băsescu, cerând parlamentului să reducă vârsta de pensionare pentru femei la 63 de ani.
În urmă cu peste două săptămâni, în discursul din parlament, Traian Băsescu se declara un susţinător al egalizării vârstei de pensionare. "Măsura de creştere progresivă până în 2030 a vârstei de pensionare, până la 65 de ani, precum şi egalizarea acesteia la femei şi bărbaţi, este necesară, având în vedere tendinţele demografice îngrijorătoare, din România şi nu numai, inclusiv în Uniunea Europeană", declara şeful statului în plenul Camerelor reunite, în faţa senatorilor şi deputaţilor.

marți, 5 octombrie 2010

Roberta Anastase a alunecat (pe) spre Parchet

Procurorii au intocmit un dosar penal pe numele Robertei Anastase, in urma plangerii inainttate de parlamentarii PSD dupa scandalul declansat de fraudarea votului pe Legea pensiilor, anunta Antena3.ro.
"Dosarul a fost inregistrat ca dosar penal, in data de 28 septembrie 2010, la Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica", a declarat procurorul-sef Ramona Bulcu, din cadrul Biroului de presa al PICCJ.
PSD a depus o plangere penala impotriva presedintelui Camerei Deputatilor si a lui Sever Voinescu pe 21 septembrie, acuzandu-i de abuz in serviciu, fals intelectual si fals in declaratii. Social-democratii au spus ca Anastase si Voinescu trebuie sa raspund ain fata unui judecator, deoarece au incercat sa "fure votul".
Scandalul legat de votul final dat pe Legea pensiilor a inceput luna trecuta. Dupa o sedinta de 10 ore, Roberta Anastase a anuntat ca in sala erau 170 de deputati, când in realitate erau doar 80, asa ca Legea pensiilor a fost adoptata.

N.N. Dar nu numai Roberta Anastase se face vinovată de măsluirea votului ci si colegul său de partid şi de Cameră, Sever Voinescu. În calitatea sa de secretar de şedinţă avea în sarcină să numere voturile. Aşadar, aşteptăm ca şi Sever Voinescu-Cotoi să fie chemat la Parchet pentru lămuriri. Poate a avut Cotoiul orbul găinilor şi nu ştiam noi.

luni, 4 octombrie 2010

A murit mama Presedintelui Traian Băsescu

După o grea suferinţă mama Preşdedintelui Traian Băsescu a plecat spre cele veşnice. Relaţia mamă-copil nu se stinge niciodată. Cordonul ombilical dintre mamă şi copil tranşcede timpul şi spaţiul. Niciun bisturiu nu-l poate taia.
Dumnezeu să o aibă în paza Sa. Condoleanţe familiei.

Funie, săpun şi trotil în cur


Cum vede pedelistul Gheorghe Flutur confruntarea politică în România. Iată cum: „Să le dăm acum celor din PSD funia şi săpunul”. Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur le-a spus participanţilor la şedinţa Colegiului Judeţean de Coordonare al PDL Suceava că democrat-liberalii trebuie să le dea acum celor din PSD funia şi săpunul. Dacă va fi nevoie, a completat Flutur, se va declanşa şi "revoluţia portocalie". Aceasta va fi pornită de la Suceava.
Astfel de declaraţii belicoase fac din eşichierul politic românesc un câmp de bătălie în cel mai adevărat sens. Ne aşteptă ca opoziţia să le dea celor de la putere bâte şi topoare în cap. Iar societatea civilă să le pună tuturor trotil în cur.

vineri, 1 octombrie 2010

PDL / Impozit pe orice


Guvernanţii portocalii şi colegii lor de la UDMR şi UNPR nu mai ştiu de unde să scoată bani la buget şi au început să stoarcă pietrele seci.
Ultima nazbâtie este impozitarea darului de nuntă. O altă gogomănie ar fi impozitarea feţelor de masă de la restaurantele unde se organizează nunţi.
Este cât se poate de clar că va urma impozitarea banilor aruncaţi la colţul străzii acolo unde se opreşte carul mortuar.
După cum se ştie în tradiţia ortodoxă este şi aruncarea de mărunţiş la intersecţii unde se opreşte popa cu dricul pentru o scurtă slujbă. Aşadar, calicii care îşi rupeau geninchii după câteva firfirici vor fi impozitaţi.