miercuri, 4 august 2010

Adrevieri olteneşti

Edilii craioveni găsit o soluţie oltenească 100% să reducă numărul angajaţilor şi a serviciilor prin comasarea unor entităţi. Astfel, noua formulă de organizare a Direcţiei de Urbanism a rezultat din următoarea comasare: Compartimentul Evidenţă Construcţii şi Documente de Urbanism, Biroul de Nomenclatură Urbană, Certificate, Compartimentul Nomenclatură Urbană, Compartimentul de Certificate de Recenzie, Certificate Atestare Registrul Unic de Atestare şi Compartimentul Banca de Date Urbane şi Avizare Documentaţii. A rezultat astfel un singur birou: NUCRCARUAECDUDBDUAD cu un număr de 10 posturi. Numele noului birou este: Nomenclatură Urbană, Certificate de Recenzie, Certificate Atestare Registrul Unic de Atestare, Evidenţă Construcţii şi Documente de Urbanism, Banca de Date Urbane şi Avizare Documente.
Hazul nu-i că s-a ajuns la o abreviere înaltă cât Vârful Moldoveanu, ci că la Craiova, ca să obţii un aviz de construcţie, trebuia să treci pe la enşpe birouri şi compartimente. M-a făcut muica oltean, măăăiiii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu